Noutati

Publicat in data de 30.08.2012

Proiectul „F1" pentru combaterea șomajului – eCompetențe în Sud Muntenia la final de implementare

În luna noiembrie 2010 începeam drumul implementării proiectului.

De atunci și până în luna august 2012 proiectul a parcurs, lună de lună, zi de zi, un drum care se apropie de final. Și ca orice drum pe care mergem pentru prima dată și acesta a fost pentru echipa de implementare a proiectului un drum presărat cu emoții și satisfacții profesionale dar și cu etape nu tocmai ușoare.

Important este că, la finalul acestui drum, afirmăm cu toată convingerea că proiectul este un proiect de succes!

citeste intreg anuntul »

.

Publicat in data de 17.08.2012

Asociaţia Europa pentru Dezvoltare Umană, în calitate de beneficiar, organizează Conferinţa de închidere a proiectului de tip grant „FI" PENTRU COMBATEREA ŞOMAJULUI - eCompetenţe în Sud-Muntenia" POSDRU/101/5.1/G/76892, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013.

citeste intreg anuntul »

PROGRAM DE FORMARE PROFESIONALĂ

Asociația Europa pentru Dezvoltare Umană a furnizat  în cadrul activității 6 MASURI INTEGRATE (CONSILIERE, FORMARE PROFESIONALA, MEDIERE) un program de formare profesională pentru dezvoltare competențe profesionale: OPERATOR INTRODUCERE, VALIDARE ȘI PRELUCRARE DATE și un curs de comunicare în limba engleză, ce au fost completate de un modul inovator privind dezvoltarea durabilă și egaliatea de șanse.  

citeste intreg anuntul »

CONSILIERE ȘI ORIENTARE PROFESIONALĂ 

În perioada august – octombrie 2011, Asociația Europa pentru Dezvoltare Umană împreună cu partenerul național 2- Institutul pentru Dezvoltarea Resurselor Umanea derulat la Centrul de Informare, Consiliere si Asistență (CICA) o serie de sesiuni de consiliere pentru 100 de persoane înregistrate în grupul țintă al proiectului.

citeste intreg anuntul »

EVENIMENTE DE INFORMARE ÎN JUDEȚUL ARGEȘ

În perioada iunie-septembrie 2011, Asociaţia Europa pentru Dezvoltare Umană a implementat in cadrul activității 4„Facilitarea accesului la informații relevante privind posibilitatea de acces pe piața muncii sau la măsuri de formare profesională pentru grupul țintă” și activității 5 „Campanie de informare judeteana pentru sprijinirea somerilor de lunga durata in vederea integrarii/reintegrarii pe piata muncii” o serie de evenimente de informare în județul Argeș.

citeste intreg anuntul »
Joi, 26 Mai, Asociaţia Europa pentru Dezvoltare Umană a organizat la Primăria Municipiului Câmpulung Muscel, conferinţa de lansare a proiectului „F1” pentru combaterea șomajului – eCOMPETENȚE în Sud-Muntenia, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial “Dezvoltarea Resurselor Umane” 2007-2013.  Conferința a reunit reprezentanti ai autorităților publice, societății civile, reprezentanți ai mediului de afaceri precum și șomeri din județul Argeș. În cadrul evenimentului au fost prezentate obiectivele general al proiectului precum și activitățile acestuia. citeste intreg anuntul »

Investeşte în oameni !
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Programul Operaţional Sectorial pentru  Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013

Asociatia Europa pentru Dezvoltare Umana deruleaza, in perioada noiembrie 2010 - august 2012, un proiect in cadrul Programului Operational Sectorial Dezvoltrea Resurselor Umane, Axa prioritară 5: „Promovarea măsurilor active de ocupare”, Domeniul major de intervenţie 5.1.: „Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare”:

citeste intreg anuntul »