Programul de mediere interactiv s-a incheiat

39 de persoane au participat in perioada aprilie – iunie la sesiunile de mediere activa pe piata muncii.Dintre participanţi. 28 de persoane au fost beneficiari ai unui program de formare profesională, iar alte 11 persoane au fost selectate din rândul celor care au beneficiat doar de consiliere.  

Programul a implicat activ participanţii în acţiuni tipice de mediere pe piaţa muncii, în beneficiul acestora şi cu scopul final de a îi plasa pe piaţa muncii. Activitățile din programul de mediere s-au concretizat prin furnizarea de informații legate de evoluția pieței muncii, analiza ocupațională, posibilitați de instruire, modalitați de folosire a testelor de autoevaluare si autocunoastere, etc., prin identificarea nevoilor de formare ale beneficiarilor, acordarea de informații privind piața muncii: meserii și profesii, despre ocupații, dinamica ocupațiilor.

Obiectivelul principal al programului de mediere profesionale a fost facilitarea accesului şomerilor şi persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă la ocuparea unui loc de muncă şi corelarea  cererii cu oferta de locuri de muncă.

Conform prevederilor din cererea de finanţare, din totalul de 30 de persoane care au participat la programul de formare implicate în programul de mediere activă, se estimează angajarea a 12 persoane.În urma programului de mediere, 14 persoane au fost plasate pe piața muncii.

vezi toate stirile

NOUTATI
Nu sunt noutati disponibile
ANUNTURI IMPORTANTE
Nu sunt anunturi disponibile
EVENIMENTE
Nu sunt evenimente disponibile
DISCLAIMER
Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatoriu pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei.
Pentru informatii detaliate despre Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, va invitam să vizitati www.fseromania.ro
Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati www.fonduri-ue.ro